Mai stii...

Vreau sa te intalnesc din intamplare, dupa o lunga absenta intr-un loc cu aer invechit. Sa stam de vorba ore in sir despre tine, despre mine, despre… atat. Locurile astea au ceva personal.;ceva care te face sa te simti in siguranta, care te face sa te simti… in stare de orice. Sa fii capabil sa-ti dezvalui sentimente vechi si secrete, sa le marturisesti fara teama. Si sa speri ca nu mai sunt vii. Sa speri ca le-ai lasat acolo, in urma si ca acum esti mai dornic sa vorbesti despre cum era demult. Sa vorbesc… sa vorbesc despre tine… despre cum erai tu atunci. Despre ce erai tu atunci. Si sa sper, sa sper ca fiecare cuvant nu-mi va lasa un nod in gat, nu-mi va trezi acele sentimente, aceste sentimente. Sa fiu neindemanatica si sa te amuze, ca de obicei stangacia mea. Sa-mi spui „nu te-ai schimbat” si sa-mi zambesti. Sa-ti aduci aminte de mine… sa-ti dai seama ca intr-un fel sau altul m-ai iubit. Sa-ti dai seama ca intr-un fel ciudat, te faceam sa zambesti in fiecare zi si chiar daca zambeam anapoda, tie, doar tie iti zambeam intotdeauna sincer. Sa fie vara tarzie si sa am umerii dezveliti, sau nasul rosu in mijlocul iernii. Sa arat exact ca un copil si tu sa-ti aduci aminte. Si sa-mi zambesti. Sa-mi zambesti mereu.

Mai stii …bineinteles ca mai stii. Te minti singur daca crezi ca poti uita.Stii asta foarte bine si te roade;te macina si ulcereaza.